You are currently viewing Spitalul Județean din Suceava a fost militarizat

Spitalul Județean din Suceava a fost militarizat

  • Post category:ACTUAL / SOCIAL

Spitalul Județean de Urgență din Suceava este prima unitate medicală civilă din România militarizată în contextul epidemiei de coronavirus, urmând să fie condus după proceduri militare. La conducerea unității medicale a fost, de altfel, numit un medic militar – doctor militar col. Daniel Ionuţ Derioiu.

Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis, într-o videoconferință cu premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, și reprezentanți ai instituțiilor locale cu privire la situația epidemiologică de la Suceava.

“Ceea ce trebuie noi să facem acum este să repunem urgent în funcțiune spitalul din Suceava. Pentru asta este la Suceava domnul ministru al Sănătății, domnul Tătaru, împreună cu domnul secretar de stat Oprea, iar domnul secretar de stat Oprea are o sarcină foarte clară, să repună spitalul în funcțiune”, a afirmat Klaus Iohannis.

“Va rămâne acolo, domnul Oprea, pentru perioada următoare, pentru a se îngriji de conducerea operativă a spitalului. Este corect, este oportun și este necesar să se introducă proceduri militare, deci militarizarea spitalului, pentru a reveni foarte rapid la normalitate”, a completat președintele.

Potrivit președintelui, principala prioritate este dotarea spitalului cu tot ce este necesar, astfel încât să se asigure protecția personalului medical.