You are currently viewing Franţa anulează examenele scrise la Bacalaureat 2020!

Franţa anulează examenele scrise la Bacalaureat 2020!

Ministrul Educaţiei din Franţa a anunţat că examenul scris de Bacalaureat va fi anulat, potrivit Agenţiei France Presse. Notarea se va face pe baza evaluării continue, făcută de profesori pe timpul anului şcolar. Motivul – autorităţile nu pot garanta siguranţa şi sănătatea participanţilor la o testare în sală, în şcoli, în plină criză COVID-19. Ministerul francez al Educației a publicat pe site-ul instituției un set de lămuriri legate de Bacalaureat 2020 şi de felul în care examenele orale vor fi menţinute.

Testele scrise sunt anulate. Nota pentru aceste teste va fi calculată pe baza mediei notelor obținute în timpul anului școlarpotrivit ministerului.

Reuters notează că e prima dată când acest examen se anulează,de la Napoleon încoace.

Este prima dată de la înființarea examenului, în 1808, sub Napoleon Bonaparte, când Bacalaureatul nu va avea loc în forma sa tradițională. Nici măcar protestele studenţilor și ale muncitorilor, din mai 1968, nu au împiedicat examenul să aibă loc, potrivit agenţiei citate.

Testul oral: Acesta este un test special, pentru care elevii se pregătesc tot anul și prezintă o listă de texte. Ar putea fi dat în conformitate cu regulile stricte de sănătate, dacă situația actuală persistă. Pe de altă parte, pentru a ține cont de perioada de carantină și de consecințele acesteia asupra elevilor, lista textelor poate fi redusă. Acesta va include cel puțin 15 texte la profilul general și 12 texte la tehnologic și vor fi validate de către profesor.

Nu este posibil – așa cum a spus premierul la 2 aprilie – ca elevii să poată da bacalaureatul în condiții normale, se arată pe site-ul ministerului francez.

Ministrul a propus de asemenea, Președintelui Republicii și Primului Ministru ca toate testele diplomei naționale a brevetului și bacalaureatul general, tehnologic și profesional să fie validate din notele obţinute în timpul anului şcolar, cu excepția testului oral al bacalaureatului francez care se menține.