You are currently viewing NOI AVANSĂRI ÎN GRAD, CU OCAZIA ZILEI JANDARMERIEI ROMÂNE

NOI AVANSĂRI ÎN GRAD, CU OCAZIA ZILEI JANDARMERIEI ROMÂNE

  • Post category:ACTUAL

Astăzi, 3 aprilie a.c., se împlinesc 170 de ani de la semnarea actului prin care domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat „Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi”, document care marchează întemeierea Jandarmeriei.

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, 2 ofiţeri și 12 subofițeri au fost avansaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad. Plutonierului-adjutant Neagoe Ionuț-Georgian i s-a conferit insigna onorifică “Jandarmul de onoare al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița”, subofițerul afirmând: “…aceasta reprezintă cea mai bună motivare pentru desfășuarea activităților în domeniul de specialitate, fiind mai valoroasă decât orice recompense financiară”.

Totodată, plutonierului-adjutant Samoilă George și plutonierului-major Zegheru Cătălin li s-au conferit “Distincția de serviciu,, pentru modul profesionist de intervenție și contribuția adusă realizării ordinii și siguranței publice.

Inspectorul şef, colonel Matei Viorel i-a felicitat pe toți cei recompensați pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată. Cu această ocazie, a transmis următorul mesaj:

Anul acesta aniversăm 170 ani de la înființarea armei noastre dragi și o facem așa cum știm mai bine: prin îndeplinirea cu profesionalism și devotament a îndatoririlor ce ne revin pe timpul măsurilor impuse de necesitatea luptei împotriva unui inamic invizibil.

Acesta este unul dintre momentele în care trebuie să dovedim cu prisosință necesitatea existenței forței de jandarmerie în peisajul ordinii publice. Deviza „lex et ordo” ne obligă să probăm, o dată în plus, că jandarmii acționează în slujba legii și a societății. 

Iată de ce acum, la ceas aniversar, îmi doresc, dragi colegi jandarmi, să fim sănătoși și să ne bucurăm cu toții la sfârșitul acestei perioade grele de aprecierea concetățenilor și a partenerilor noștri instituționali, acesta fiind și barometrul datoriei împlinite.

La mulți ani, Jandarmeria Română!