You are currently viewing Instituţiile publice și firmele vor comunica on-line cu Trezoreria Statului

Instituţiile publice și firmele vor comunica on-line cu Trezoreria Statului

România a mai făcut un pas important spre informatizarea statului, astfel că firmele şi instituţiile publice vor comunica de la distanţă cu Trezoreria Statului, a anunţat sâmbătă Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, într-un mesaj publicat pe Facebook.

“Înlocuim cozile cu click-uri! Am mai făcut un pas important spre informatizarea statului. Firmele şi instituţiile publice vor comunica de la distanţă cu Trezoreria Statului! Fără deplasări la ghişeu. Fără cozi. Simplu, în doar câteva click-uri şi cu semnatură electronică. Totul prin intermerdiul ordinului de plată multiplu electronic.

Informatizarea statului nu a fost o prioritate în ultimii treizeci de ani pentru că foarte mulţi profitau de pe urma birocraţiei. Vremea acestora a trecut. Astăzi, mai mult ca oricand, este evident ca informatizarea statului este vitală. Nu elimină doar evaziunea fiscală, creste profitabilitatea şi productivitatea dar elimină şi deplasările inutile într-un moment în care toţi trebuie să stam în casă cât mai mult.#StatiAcasa”, a postat ministrul.