You are currently viewing Raed Arafat avertizează că dacă populația nu respectă carantina, vor urma măsuri mai dure

Raed Arafat avertizează că dacă populația nu respectă carantina, vor urma măsuri mai dure

„Lumea trebuie să înțeleagă că avem o echipă care lucrează zi și noapte. Munca nu se poate opri. Vrem să reușim să limităm un pic impactul.

Actorul principal e populația. Dacă populația nu înțelege măsurile pe care le luăm, riscul e să apară focare pe care nu le putem controla. Așa putem ajunge la măsuri mai dure pentru carantinare.

Sunt deja măsuri de distanțare socială luate. Am fost printre cei care au luat măsurile mult mai repede ca alte țări în comparație cu numărul cazurilor. Acest lucru ne-a ajutat să se prelungească perioada în care apar cazurile mai multe.

E foarte mult de făcut încă”, a declarat, vineri seară, Raed Arafat, la postul de televiziune Antena 3.