Screenshot 20200405 233526 Facebook

COVID-19: Regina Elisabeta a II-a, mesaj istoric de la Castelul Windsor.

Regina Elisabeta a II-a a vorbit duminică, într-un discurs televizat, extrem de rar utilizat, în care s-a adresat Regatului Unit pe fondul pandemiei de coronavirus.

Cel mai longeviv monarh în viață din lume și cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii, a spus că mesajul din prezent îi amintește de primul mesaj pe care l-a difuzat, în anul 1940, împreună cu sora ei, prințesa Margaret.

Noi, ca şi copii, ne-am adresat de aici, de la Windsor, copiilor care erau evacuaţi din locuinţele lor şi trimişi departe, pentru siguranţa lor. Astăzi, încă o dată, mulţi vor resimţi o senzaţie dureroasă de separare de cei dragi lor. Dar şi acum, ca şi atunci, ştim în adâncul sufletelor noastre că asta este ce trebuie făcut”, a spus ea.

Regina și-a continuat mesajul mulțumind tuturor celor aflația “în linia întâi a sistemului național public de sănătate”, precum și a altor lucrători cheie, “care își continuă cu abnegație îndatoririle de zi cu zi în afara casei în sprijinul tuturor”.

Regina Elisabeta a II-a a mai spus că vrea ca fiecare  “să poată să se mândrească cu modul în care a reacţionat la această provocare, iar cei care vor veni după noi vor spune ca britanicii din această generaţie au fost tot atât de puternici precum toţi, că atribute precum autodisciplina, de determinare şi sentimentul de camaraderie caracterizează încă această ţară”.

Regina Elisabeta a II-a a adăugat că această situație provocată de pandemie a devenit un moment de reflecție, de rugăciune și de meditație pentru toată lumea.

Provocarea combaterii coronavirusului este diferită de alte dificultăți cu care Marea Britanie s-a confruntat, a adăugat  Regina, pecizând că acum există un obiectiv comun.

În încheiere, Regina Elisabeta a II-a a promis  națiunii că urmează  zile mai bune, făcând trimitere la cuvintele cântecului de război ale Vera Lynn, că “ne vom întâlni din nou”.

“Ar trebui să ne consolăm ştiind că deşi mai avem multe de îndurat, zilele mai bune se vor întoarce. Vom fi din nou cu prietenii noştri, vom fi cu familiile noastre din nou, ne vom întâlni din nou. Dar acum adresez mulţumirile mele şi cele mai calde urări de bine vouă tuturor”, a conchis suverana Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

4034 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
S-a descoperit de ce instalația de fabricat măști, de la Dragomirești, nu mai funcționează

S-a descoperit de ce instalația de fabricat măști de la Dragomirești nu mai funcționează: "Avem...