You are currently viewing LA TÂRGOVIȘTE, PRIMA ETAPĂ A DEZINFECTĂRII A FOST ÎNCHEIATĂ CU SUCCES

LA TÂRGOVIȘTE, PRIMA ETAPĂ A DEZINFECTĂRII A FOST ÎNCHEIATĂ CU SUCCES

Domnul Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște, a susținut astăzi o conferință de presă prin intermediul platformei on line ZOOM, în cadrul căreia a evidențiat încheierea primei etape de dezinfectare a tuturor scărilor de bloc, circa 1.500, urmând ca, în perioada următoare, să mai aibă loc astfel de acțiuni, în special pe străzile municipiului.

Programul de dezinfectare, impus de pandemia COVID-19,  a costat Primăria 800.000 lei, numai prima etapă, costul atât de mare fiind justificat de faptul că prețurile la dezinfectanți nu au fost plafonate, cum nu au fost nici la alimentele de bază sau medicamente, chiar dacă Decretul privind instituirea stării de urgență, din ziua de 16 martie, o permitea.