You are currently viewing La Moreni, contract de 4,75 MILIOANE DE EURO!

La Moreni, contract de 4,75 MILIOANE DE EURO!

  • Post category:ACTUAL / SOCIAL

Un contract de finanţare foarte important pentru Moreni a fost semnat astăzi de Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni. Este vorba despre contractul de finanţare pentru proiectul ,,Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în municipiul Moreni”, finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional. Valoarea proiectului este de 22.961.966,62 lei – din care partea de cofinanţare eligibilă a municipalităţii morenare este de 2%.
Prin acest proiect se vor moderniza şi reabilita integral străzile Mihai Eminescu, Ana Ipătescu, Democraţiei, Culturii; se va realiza canalizarea pluvială pentru străzile Ana Ipătescu, Democraţiei, Culturii şi cale de acces spre Piaţa Centrală; se va construi o nouă punte pietonală în zona Şcolii Gimnaziale nr. 1; se va reabilita şi moderniza integral obiectivul cultural Clubul Flacăra.
După finalizarea procedurilor de achiziţii publice pe loturi de atribuire, prioritatea maximă va fi începerea lucrărilor pentru construirea unei noi punţi pietonale în zona Şcolii Gimnaziale nr. 1 şi desfiinţarea vechii căi de acces pietonal spre Piaţă (din spatele Clubului Flacăra).