You are currently viewing Gest surprinzător al Papei: a intrat în direct la un post TV pentru a transmite un mesaj

Gest surprinzător al Papei: a intrat în direct la un post TV pentru a transmite un mesaj

  • Post category:ACTUAL

Papa Francisc a surprins încă o dată. A intrat în direct prin telefon în timpul unei emisiuni difuzate la televiziunea națională italiană Rai Uno. Jurnaliștii discutau în studio despre ce se va întâmpla în zilele de Paște la Vatican. Cu greu și-au găsit cuvintele când au aflat că Suveranul Pontif le-a făcut o surpriză și a intrat în direct prin telefon ca și când ar fi fost purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Alo? Bună seara, Lorena! Ce mai faci?

– Papa Francisc! Bun găsit!

Mi-ai recunoscut vocea?

– Da, da. Am recunoscut vocea, vă mulțumim din suflet pentru această intervenție, dar mai ales pentru tot ce faceți pentru fiecare dintre noi. Pentru cât vă implicați, într-un mod atât de patern, în suferințele noastre.

Sunt alături de voi.

– Dacă îmi permiteti, Sfinția voastră, cum trăiți aceste clipe? Cum vă simțiți?

Acum, în aceste momente, mă gândesc la Domnul nostru crucificat și la toate poveștile celor crucificați. Dar și la cele de astăzi, din timpul acestei pandemii. Medici, infirmieri și infirmiere, măicuțe, preoți, morți pe front ca niște soldați. Și-au dat viața din dragoste, rezistenți ca Fecioara Maria sub crucile comunităților lor, din spitale, îngrijind bolnavi. Și astăzi avem crucificați din iubire. La asta mă gândesc în aceste momente. Vă mulțumesc mult și vreau să vă spun că vă iubesc pe toți. Domnul să vă binecuvânteze! Să vă binecuvânteze pe toți!

Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului în această noapte.