You are currently viewing Instigare pentru a merge la slujba Învierii
Stire

Instigare pentru a merge la slujba Învierii

  • Post category:ACTUAL / OPINII

Instituția Prefectului din județul Maramureș informează că unui român i s-a făcut dosar penal pentru instigare publică.

„Poliția orașului Borșa s-a sesizat despre faptul că pe rețelele de socializare a apărut o postare emisă prin care îndemna în scris publicul să participe la slujba de înviere din data de 19 aprilie a.c., cu mențiunea „Nu vor putea să ne amendeze sau să ne aresteze dacă suntem toți uniți!!! Dă-o mai departe”. Postarea a fost publicată și distribuită inclusiv de alte persoane”, a anunțat Prefectura Maramureș.

Potrivit autorităților, în urma verificărilor efectuate a fost identificată persoana care a postat declarația pe propria răspundere atașată și a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

Organele abilitate au întocmit dosarul penal nr.472/P/2020 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Instigare publică” faptă prevăzută și pedepsită de Art.368 alin.1 Cod penal.