În cursul zilei de astăzi, jandarmii dâmbovițeni au depistat un bărbat care ar fi părăsit centrul de carantină în care se afla. Ulterior, acesta a fost transportat cu o ambulanță la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unei evaluări medicale. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, conform art. 352 din Codul Penal.
Totodată, potrivit art.3 din Ordonața Militară nr.5/2020, persoana va fi reintrodusă în carantină fiind obligată să reia ciclul de 14 zile de carantinare și suportând cheltuielile aferente acesteia.
CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ
AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA














