Oamenii din toate timpurile au avut nevoie de modele, de repere care să le ghideze năzuințele; la fel se întâmplă și astăzi. Sfinții sunt cele mai autentice călăuze, cele mai potrivite exemple, pentru faptul că ei se aseamănă Modelului prin excelență, Iisus Hristos. De aceea Biserica ne pune în față pilde de viețuire, sărbători închinate unor creștini vrednici; acestea sunt prilejuri de trezire lăuntrică și etaloane de raportare la evenimentele lumii de azi.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este, fără îndoială, un far pe care îl putem urma în procesul nostru de navigare prin contemporaneitatea atât de învolburată. El a fost un om important al societății romane a sfârșitului de secol III și începutului de secol IV. Ofițer în armata Imperiului Roman și om investit cu mare încredere de împăratul Dioclețian, Gheorghe nu se sfiește să-și mărturisească credința public, atunci când își dă seama că tăcerea ar fi însemnat complicitate la persecuția împotriva creștinilor.
Dar de ce erau persecutați închinătorii lui Hristos? de ce atunci (la fel ca și acum), ochii stăpânilor lumii erau ațintiți asupra unor bieți ucenici ai unui „Galilean” răstignit. Orcine se putea închina în voie oricărui zeu…politeismul era în mediul lui…de ce nu putea fi acceptat și Iisus Nazarineanul în Panteonul antichității? Poate pentru că nu este un simplu zeu, ci Dumnezeu și Adevărul Însuși-Lumina ce nu mai lasă loc de niciun fel de umbră. Astfel, creștinismul este periculos pentru orice fel de ideologie și dorință de stăpânire a lumii, așa cum năzuia împăratul Dioclețian și cum doresc și alți „împărați” contemporani. Lumina lui Hristos nu este de dorit pentru cel ce vrea să țină în întuneric umanitatea pentru a o putea conduce. Această Lumină trebuie împiedicată cu orice preț; ea nu trebuie să ajungă în societate și să înlăture pretențiile hegemonice globaliste.
Am putea spune, așadar, că Sfântul Gheorghe a fost chinuit și mai apoi martirizat pentru că nu a vrut să țină sub obroc Lumina lui Hristos-acest „turnesol” cară vădește imediat aspirațiile totalitare, așa cum erau cele ale lui Dioclețian din secolele III-IV sau ale altor „dioclețieni” moderni și contemporani.
„Sunt creștin, Împărate” a spus atunci Sfântul, ca și cum s-ar fi înțeles că o astfel de apartenență exclude din start respectarea unei porunci imperiale nedrepte, ce suprima drepturile și libertățile, mergând până într-acolo încât să ucidă pe toți cei care nu adoptau „doctrina” imperială. După multe presiuni însoțite de torturi greu de imaginat, ofițerul Gheorghe primește moartea mucenicească. El ne arată astfel, că principiile nu se negogiază, iar calitatea de creștin și manifestarea ei nu este una ce vine în conflict cu funcțiile publice-ba dimpotrivă.
Preot Paroh Dinu Bogdan Alexandru
Parohia Ludești