În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Dâmbovița, au fost desfășurate următoarele activități:
– au fost efectuate, de către polițisti și jandarmi, însoțiri pentru introducerea în carantină a 12 persoane;
– au fost efectuate, de către polițiști, 343 verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu;
– au fost constituite 142 patrule, dintre care 67 mixte cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”, care au acționat pentru verificarea respectării măsurii izolării la domiciliu sau a interdicțiilor de circulație prevăzute prin ordonanțele militare. La activitățile desfășurate au participat 51 cadre ale M.Ap.N. și 128 polițiști locali.
– au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație stabilite prin ordonanțele militare, în valoare totală de 108.000 lei.
– de la debutul pandemiei, au fost aplicate 5.378 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare, în valoare de 9.073.115 lei.
– a fost întocmit la nivelul IPJ Dâmbovița un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița continuă să acționeze în sistem integrat, alături de jandarmi, militari și polițiști locali pentru respectarea prevederilor legale impuse pe perioada stării de urgență cât și pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care ar putea afecta ordinea și siguranța publică.
CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA