În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 425 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.197 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 143.834 de teste.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 490 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.406 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.239.120 de lei.
Grupul de Comunicare Strategică