A fi om?
Grăbiți să ne salvăm pielea, am uitat care este prețul ipocritelor noastre lașități. Dar nu am uitat să ne urâm. Atent, cu ferocitate și maximă luciditate. Ne lăsăm asmuțiți unii împotriva celorlalți. Identificăm eronat dușmanul, iar cel real, la adăpostul grijii absolute față de noi, își urmează nestingherit planurile.(Revedeți episodul ispitirii din pustiul Carantaniei) În fapt, suntem în aceeași barcă, prieteni și dușmani, pândiți de iminentul pericol al scufundării. Nu ne plac discriminările, dar suntem foarte selectivi în a ne arăta „dragostea”. În mod inexplicabil, credem că vom fi unicii supraviețuitori ai oricărei pandemii, indiferent care e prețul plătit pentru asta.
Urmărim cu maximă atenție tendințele, trendul, și suntem liberi folosindu-ne de părerile ambalate elegant ale unor „formatori de opinie”. Ne enervăm la comandă și îi urâm pe cei care ne iubesc, în timp ce, pe adevărații dușmani, îi idolatrizăm conștiincios. Discernământul, atenția, dragostea care nu caută ale sale au fost uitate în avantajul interesului egoist. Cine se mai întreabă astăzi ce înseamnă a fi om? Fără întrebări și cu o generație pierdută într-un online iluzoriu, ne-am lăsat goliți de propria umanitate. Mici dumnezei cocoțați abuziv pe locul lăsat de adevăratul Dumnezeu, ucis în grabă și legal. Dar, a sta pe Crucea Lui (acesta este locul Lui) nu e la îndemâna celor care nu iartă nimic. Nici măcar pe ei înșiși…
P. S. Mare bucurie-i Viața… Iară și iară, cu aceeași frenezie: Hristos a înviat!
Pr. Prof. Alin Marian Pleșa – Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur Târgoviște