Două chilii de la Mănăstirea Agapia au luat foc. Incendiul puternic a izbucnit marți, 28 aprilie, la Mănăstirea Agapia, flăcările cuprinzând acoperișul celor două chilii.
Conform echipajelor SMURD, o persoană a făcut atac de panică și a primit asistență medicală.
„În jurul orei 19.37, prin apel la 112 pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă monahală de la Mănăstirea Agapia.
Pentru localizarea și stingerea incendiului intervin pompieri de la Detașamentul Târgu Neamț cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț cu o autospecială de stingere. Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului a două chilii. Incendiul a fost localizat și se intervine pentru lichidare. O persoană a făcut atac de panică. Aceasta primește asistență medicală de la echipajul SMURD”, a anunțat ISU Neamt.