O femeie din Satu Mare a fost amendată de polițiști pentru că a fost prinsă cu porcul pe stradă, neavând declarație pe propria răspundere. Totul s-a întâmplat în comuna Pomi din județul Satu Mare. ,,Mulțumim pentru amenda data soției mele. Porcul din gospodărie a fugit pe stradă și soția mea nu a apucat sa facă declarația pe propria răspundere, încălcând astfel ordonanța militara’’, spune soțul sătmărencei, conform portalsm.ro. Femeia a fost amendată cu 2.000 de lei.
A circulat în calitate de pieton pe strada Principală din comuna Pomi, fără a avea asupra sa declarație pe proprie răspundere, prevăzută de Ordonanța Miliară 3. Procesul verbal a fost încheiat în lipsă datorită faptului că animalul (porcul) condus pe stradă putea deveni periculos pentru circulația rutieră, scrie în procesul verbal de constatare a contravenției.
Unii localnici susțin că, de fapt, femeia s-ar fi aflat la vreo trei kilometri de casă, iar porcul nu ar fi fost scăpat, așa cum susține, existând posibilitatea ca animalul să fi fost condus intenționat, scrie presa locală.
