În urmă cu câteva momente, președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, ca urmare a unei ședințe privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 la care au participat, printre alții, premierul Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă și ministrul Educației, Monica Anisie.
Dintre cele mai importante declarații ale președintelui, notăm:
- Lucrurile au stat destul de bine, sunt foarte mulțumit de felul în care oamenii au reacționat, au stat acasă și nu am avut încălcări semnificative ale lucrurilor
- Starea de urgență nu va fi prelungită
- Data de 14 mai e ultima zi în care avem stare de urgență
- Din 15 mai, pentru a ține epidemia sub control, vom intra în stare de alertă
- Situația nu s-a îmbunătățit încă, nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și că suntem în normalitate
- Câteva lucruri totuși se schimbă
- Repet, epidemia nu a trecut, trebuie să fim foarte responsabili
- Indiferent ce auziți la televizor, nu știe nimeni până când durează epidemia
- Depinde de noi dacă o controlăm mai bine sau mai puțin bine
- După 15 mai putem în principiu să ne mișcăm în interiorul localității unde avem treabă, dar nu e bine să exagerăm, deplasările să fie necesare, dar nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem
- Ce se întâmplă mai departe: relaxarea se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de regulă cam de două săptămâni
- Următorul calup de relaxare va veni probabil la începutul lui iunie
- Se vor redeschide saloanele de coafură, frizerii, cabinetele stomatologice, muzeele, dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă.
- Cu toții vom purta mască în spații publice închise, în transportul public în comun
- Măsurile de mișcare mai liberă nu se aplică în localitățile în carantină