You are currently viewing Primarul Craiovei cere reluarea activității în oraș

Primarul Craiovei cere reluarea activității în oraș

Mihail Genoiu, primarul Craiovei, vede, zi de zi, pe străzile din oraş cum interdicțiile sunt din ce în ce mai greu de suportat. Şi nu e vorba că oamenii nu respectă prevederile din ordonanţele militare, ci de faptul că pauza le-a ajuns, iar ei se simt pregătiţi să revină la muncă.

Putem să ne şi protejăm, putem să avem grijă şi de noi şi de semenii noştri, şi să şi muncim.(…) Economia trebuie să reînceapă,” susţine Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Craiovenii se tem că, dacă această situaţie se va prelungi, efectele vor fi mult mai greu de gestionat.

Lumea are nevoie să se ducă la servici, să-şi câştige existenţa de zi cu zi” spune un cetăţean, în timp ce altul afirmă că trebuie “Să lase lumea să iasă să-şi muncească. Lumea care moare de foame, vorba aia…Lumea care nu are absolut niciun venit.”

În Dolj, în primele două săptămâni ale lunii aprilie, aproximativ peste 1.600 de firme şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic. În judeţ, numărul bolnavilor de COVID-19 este sub 130.