You are currently viewing IONUȚ SĂVOIU (PSD): PROGRAMUL NAȚIONAL DE CADASTRARE ÎNTÂRZIAT ȘI DE PANDEMIE

IONUȚ SĂVOIU (PSD): PROGRAMUL NAȚIONAL DE CADASTRARE ÎNTÂRZIAT ȘI DE PANDEMIE

„Autostrăzile și alte proiecte de investiții nu pot fi realizate fără întocmirea documentațiilor cadastrale. Măsurile de restricționare a circulației luate în starea de urgență au dus și la întârzieri în realizarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară. Lucrările de cadastru și înregistrare sistematică deja contractate sunt în mare parte suspendate”, afirmă Ionuț Săvoiu, președintele Uniunii Geodezilor din România și vicepreședinte PSD DÂMBOVIȚA.

Situația a fost cauzată de faptul că multe dintre activitățile prevăzute în caietul de sarcini necesită identificări riguroase pe teren. De asemenea, publicarea datelor cadastrale, primirea și soluționarea contestațiilor implică interacțiune intensă cu cetățenii. Așa sunt, de exemplu, campaniile de informare, colectarea actelor, măsurătorile în intravilan sau în extravilan în zonele unde terenurile sunt utilizate individual.

În lipsa unor reglementări clare din partea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate imobiliară (ANCPI) privind derularea acestor activitați în condițiile stării de urgență, prestatorii de servicii în domeniu au fost puși în situația să le amâne. Ei au luat în considerare necesitatea distanțării sociale pentru păstrarea sănătații angajaților și familiilor acestora, începând cu partea a doua a lunii martie. După cum spune domnul Săvoiu, ANCPI a comunicat prestatorilor și unităților administrativ teritoriale necesitatea suspendării activităților de publicare a datelor cadastrale în cadrul contractelor de cadastru sistematic. ANCPI este cel mai mare finanțator și contractor pentru lucrările de cadastru sistematic și înregistrare sistematică având în derulare Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), cu o finanțare de 1,3 miliarde de euro și o componentă prin Programul Operațional Regional (POR), în valoare de circa 300 milioane de euro. La data decretării stării de urgență erau în derulare contracte în 1919 de unitați teritorial administative în cadrul PNCCF la nivel de sectoare și în 187 la nivel de întreaga unitate administrativ teritorială în cadrul PNCCF și POR Axa 11.

Citeste articolul intreg https://www.arenaconstruct.ro/programul-national-de-cadastrare-intarziat-si-de-pandemie/ .