You are currently viewing SFATURI MEDICALE PENTRU DIABETICI ÎN PERIOADĂ DE PANDEMIE!

SFATURI MEDICALE PENTRU DIABETICI ÎN PERIOADĂ DE PANDEMIE!

Specialiștii din mai multe asociații au realizat un ghid complet cu recomandări privind ceea ce are de făcut o persoană cu diabet în perioada pandemiei (controlul glicemiilor, relația cu medicul, tratament, complicațiile diabetului) și cu zeci de răspunsuri la întrebările pacienților.

Ghidul a fost elaborat de Federaţia Română de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice (FRDNBM), împreună cu Asociaţia Română de Educaţie în Diabet (ARED), Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR), Asociaţia de
Podiatrie, Societatea de Neuropatie Diabetică Neurodiab (Neurodiab) și Asociaţia Iniţiativa Pacientul 2.0.

Persoanele care trăiesc cu un diagnostic de boală cronică, inclusiv pacienţii cu diabet zaharat, se numără printre categoriile vulnerabile în fața Covid-19, putând dezvolta forme severe ale bolii.

“Mecanismele prin care diabetul zaharat conferă un risc crescut pentru formele severe de boală sunt dependente, ca şi în cazul altor boli infecţioase, de prezenţa mai multor elemente printre care și hiperglicemiei persistente. De asemenea, prezenţa unor complicaţii cronice asociate diabetului cum sunt bolile cardiovasculare sau boala cronică de rinichi, pot contribui la creşterea riscului”, se arată în ghid.

În prezent nu există recomandări specifice pentru managementul pacienţilor cu diabet zaharat în prezenţa infecţiei cu Covid-19, dar având în vedere posibilitatea unei evoluţii mai severe și nefavorabile, se vor aplica recomandările pentru tratamentul pacienţilor cu diabet spitalizaţi – inclusiv a pacienţilor în stare critică, mai arată documentul.

Federaţia Română de Diabet are mai multe recomandări specifice pentru persoanele cu diabet zaharat, între care se numără asigurarea medicaţiei pentru 3 luni și a unui număr suficient de teste de monitorizare a glicemiei (pentru a nu exista întreruperi în administrare), controlarea glicemiei și respectarea recomandărilor de stil de viaţă și medicaţie, respectarea recomandărilor de dietă (provizii rezonabile de fructe, legume, nuci, iaurt), cel puţin 7-8 ore de somn pe noapte, efectuarea de activitate fizică în casă (gimnastică, dans, plimbare în curtea proprie) sau luarea de măsuri pentru a putea asigura controlul și tratarea hipoglicemiei (zahăr la îndemână).