Premierul britanic Boris Johnson a declarat, într-o conferință de presă, susținută duminică seara, că măsurile de izolare vor continua în Marea Britanie, în perioada imediat următoare, în condițiile în care următoarea fază a pandemiei de Covid-19 ar putea fi mai periculoasă, deși vârful crizei sanitare a fost depășit.
Pe de altă parte premierul Johnson a anunțat un plan gradual de relaxare a restricțiilor.
Acesta a confirmat ca va fi introdusă carantina pentru persoanele care sosec cu avionul în Marea Britanie. “Pentru a preveni reinfecția, notez că în curând va fi momentulpentru a impune carantina persoanelor care vin în această țară pe calea aerului Și, desigur, ne vom monitoriza progresul pe plan local, regional și național și, dacă există focare, dacă există probleme, nu vom ezita să punem noi restricții”, a precizat premierul.
Acesta a mai precizat că până la 1 iunie o parte dintre elevi ar putea reveni la școală.
“În pasul doi – cel mai devreme până la 1 iunie – după jumătate de termen – credem că putem fi în situația de a începe redeschiderea treptată a magazinelor și de a-i readuce pe elevii din ciclul primar în școli, în mod etapizat”, a spus premierul Johnson.