You are currently viewing Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița cere intervenția Ministerului Agriculturii

Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița cere intervenția Ministerului Agriculturii

Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița (ACCPT) reclamă public practicile arbitrare ale comisiilor de constatare și evaluare a despăgubirilor pentru culturile calamitate din Ialomița. Printr-o adresă oficială, ACCPT Ialomița reclamă probleme semnalate de agricultori și cere intervenția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Agricultorii invită la dialog ACCPT Ialomița a transmis Ministerului Agriculturii o adresă oficială în care reclamă problemele întâmpinate de agricultori în relația cu autoritățile locale. Cităm din conținutul adresei: «Echipele (în număr de 5 în Ialomița) sunt insuficiente și nu acoperă terenul în ritmul scontat, având în vedere că aproape o treime din suprafața județului face obiectul controlului. Atribuțiile în interiorul acestor echipe nu sunt clare pentru membri, existând situații în care reprezentantul APIA insistă să evalueze gradul de calamitare (prerogativa specialistului DAJ) în loc să se rezume la identificarea în spațiu a parcelelor. Nu în ultimul rând, există tendința de a diminua procentul de daună în urma ultimelor ploi (slabe cantitativ, de altfel) ignorând harta rezervelor de apă în sol la INMH, care arată clar că pe teritoriul județului Ialomița continuă efectul secetei pedologice severe și extreme». Costin Telehuz, președintele ACCPT Ialomița și semnatarul adresei precizează că situația poate fi îndreptată prin intermediul unor reglementări ministeriale clare. «Adresa noastră nu este un protest, ci o invitație la dialog! Nu dorim să generăm conflicte ci să identificăm soluții înainte de a fi prea târziu…» a declarat Costin Telehuz, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița.

 

SURSA: www.independentonline.ro