Premierul Orban i-a avertizat și el pe români, la fel cum a făcut-o Klaus Iohannis, că de ei depinde dacă în starea de alertă ce urmează din această noapte vor respecta condițiile impuse de autorități pentru a evita o răspândire a coronavirusului sau nu.
Odată cu instituirea stării de alertă și cu deciziile pe care le vom lua, se vor ridica o serie de restricții. Românii vor redobândi libertatea de circulație în interiorul localității. De asemenea, deplasarea în afara localității va fi permisă pentru o serie de motive.
Vor fi deschise spațiile comerciale cu o suprafață mai mică de 15.000 de metri pătrați și cele cu acces din stradă. Se vor deschide frizeriile, cabinetele stomatologice, activitățile sportive individuale și de echipă.
Riscul de infectare va crește, iar limitarea lui va depinde de un comportament corect. Românii să rămână în stare de veghe, să se păzească pe ei și pe ceilalți! a spus Ludovic Orban.