La o bătaie de inimă distanță

Când ești pe Cruce, auzi cum bate inima lui Dumnezeu. Fiecare om este un strigăt. De durere, de disperare, de speranță. În cel mai frumos caz, de iubire. E o foame teribilă de iubire. Ne urăm cu intensitatea forței cu care am fi capabili să ne iubim. Ura celuilalt ne golește interior. Ne transformă, puțin câte puțin, de nu suntem vigilenți, în alți oameni care urăsc. Singurătatea urii stă în contradicție cu dorința de comuniune a iubirii. Distanțările de tot soiul le vin ca o mănușă celor care, de obicei, nu au încredere în nimeni. Depărtările de lume, în schimb, nasc gânduri înalte de iubire. Sau ar trebui. Dacă cei care au făcut acest gest de curaj, nu au uitat de ce au ales pustia.
Suntem diferiți, iar asta e o binecuvântare. Unici, dar nu de unică folosință. Diferiți, dar nu distanțați. Unii împotriva altora, de multe ori, urmând întunecate instincte ale urii. Paradoxal, avem o incredibilă capacitate de a iubi, dar ne e frică de eșec. Nu ne place suferința, riscul, împotrivirea celuilalt. Libertatea pe care o strigăm în piețe ne înfricoșează la scară personală. Nu știm ce să facem cu noi. Ne îmbolnăvește libertatea celuilalt pentru că nu am învățat să coabităm cu propria umanitate. Ne distanțăm discret de ea, fiind convinși de obiectivități absurde. Fugim de boală, speriați de efemeritatea augustei noastre personalități. Dacă am ști cum să murim, poate că am învăța și cum să trăim. Intens, ca și cum această zi ar fi ultima…
Și să ne întoarcem la El și la inima Lui. Dacă auzi cum îți bate propria inimă, o auzi, deja, pe a Lui. Apoi, începi să o auzi pe a celuilalt. Și ai început să iubești Viața… Fără să te mai saturi vreodată!

P. S. Într-un alt amurg… Aproape de cer, aproape de toți…

Pr. prof. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur Târgoviște