Cineva care să te cunoască așa cum nici măcar tu nu te cunoști. Care să îți spună toate câte ai făcut și să te provoace la un dialog real, poate singurul real din întreaga ta viață. Să îți spună adevărul în față și să nu poți minți, nici măcar o clipă. Un moment de sinceritate așa cum nu ai crezut că poate fi posibil…
Deși ne ferim de ceilalți, ca să nu ne afle adevărurile cele mai dureroase, în același timp, simțim de multe ori nevoia de a ne mărturisi cuiva. Durerea celor spuse e la fel de mare, în mintea noastră, ca și presupusa trădare a celui căruia ne-am descoperi adevărata identitate. Mai contează religia sau etnia celui care se mărturisește înaintea Domnului, „omul care mi-a spus toate câte am făcut?” Nu ne cunoaștem cu adevărat decât prin ochii Celuilalt. Felul în care ne vede sau ne vorbește atinge inima obosită/vlăguită de durerea multor cuvinte nespuse. Doar în acest adânc ajunge să se roage Duhul cu suspine negrăite strigând, Părinte sau Tată. Le știm pe toate, dar nu reușim să ne cunoaștem propria inimă. Un loc extraordinar de sensibil și cuprinzător, cel care ne definește și ne modelează cele mai temeinice transformări interioare.
Sunt mulți care militează intens pentru o schimbare a a lumii, a mentalităților. Se dorește libertate și echilibru. Și totuși, se neglijează spațiul cel mai puțin cunoscut al omului, inima. Acolo se dă adevărata luptă și, tot de acolo, pornește cea mai autentică schimbare a lumii. Libertatea interioară este incomparabilă cu cea exterioară, aflată prea adesea le cheremul diferitelor ideologii. Curajul, dragostea și forța oricărui cuvânt pornește din inima locuită de cel mai puternic Vânt al schimbării: Duhul Sfânt.
Domnul stă de vorbă cu o femeie samarineancă. Un dialog intens, unic, transformator. Un dialog în care El știe cine este ea, iar ea află Cine este El. Și, din acel moment, un om, un popor, un loc, cărora nimeni n-ar fi îndrăznit să le dea vreo șansă, devin pagină de Evanghelie pentru că Duhul suflă unde vrea: miraculos, discret, cu forță. Nimeni și nimic din lumea aceasta nu-L va pune sub obroc și nici în carantină, pentru că mereu vestește Adevărul, adică pe Hristos. Iar oamenii, copleșiți de această surprinzătoare și teribilă Prezență, își deschid inimile de fii către adevăratul lor Părinte.

Cine sau ce ar mai putea înrobi un om liber sau un fiu?

P. S. Iarăși și de multe ori, cu nespusă bucurie: Hristos a înviat!

Preot Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” Târgoviște