Prima saptamana oficiala de stare de alerta debuteaza cu doua sedinte foarte importante, ale membrilor Comitetului National pentru Situatii de Urgenta si ministrilor Cabinetului Orban. Pentru sedinta de Guvern, premierul Ludovic Orban are ca obiectiv principal adoptarea unei Hotarari de guvern pentru punerea in aplicare a starii de alerta.
Prima sedinta a zilei a inceput la 7:30. In cadrul acesteia se vor reuni membrii Comitetului National pentru Situatii de Urgenta. Este o zi deosebit de importanta pentru CNSU, dat fiind ca astazi intra in vigoare Legea 55/2020, prin care se instituie oficial stare de alerta in Romania pentru urmatoarele 30 de zile si care aduce si cadrul legal caruia trebuie sa se conformeze atat autoritatile, cat si cetatenii.
Conform legii, pe perioada starii de alerta, masurile vor fi luate sub coordonarea acestui Comitet, care va functiona sub conducerea primului ministru, Ludovic Orban, care va avea calitate de presedinte. La finalul sedintei sunt asteptate declaratii.
Dupa sedinta CNSU, la Guvern va avea loc a doua sedinta a zilei. Pe ordinea de zi se afla adoptarea unei Hotarari de guvern prin care sa fie pusa in aplicare starea de alerta, a spus duminica, premierul Ludovic Orban.
„Hotararea de Guvern, conform legii, este actul normativ prin care am decis sa instituim starea de alerta, odata cu intrarea in vigoare a legii. Si pe cele trei zile in care nu a fost in vigoare legea, in baza Ordonantei 21, am instituit starea de alerta. Decizia pe care am luat-o este aceea ca, odata cu intrarea in vigoare a legii, sa instituim starea de alerta prin hotarare de guvern, in conditiile prevederilor legale care au fost stabilite de Parlament. Hotararea de guvern, evident, va cuprinde tot ceea ce prevede legea, planul de masuri cu cele trei anexe, si odata cu adoptarea hotararii de guvern, practic ramanem in stare de alerta, o stare de alerta in care, de data asta, avem la dispozitie toate mijloacele necesare pentru a impune respectarea legii”, a declarat Ludovic Orban.