You are currently viewing Guvernul trimite un avion, în Germania, pentru a-i repatria pe muncitorii sezonieri

Guvernul trimite un avion, în Germania, pentru a-i repatria pe muncitorii sezonieri

Oana Darie, purtătorul de cuvânt al MAE, a declarat, marți seară, la TVR, că s-a luat în calcul un zbor charter pentru a aduce în țară muncitorii români care vor să se întoarcă în țară.

Aproximativ 250 de muncitori au protestat, marți, la Bonn, în fața consulatului român, după ce au fost dați afară de la o fermă care a intrat în insolvență. Muncitorii au spus că au muncit și o lună de zile pentru 300 de euro și au cerut autorităților române să-i ajute să se întoarcă în țară.

E o situație pe care o cunoaștem. Acest grup a avut un dialog cu reprezentanții consulatului. A fost facilitată o conversație telefonică cu ministrul Muncii. E vorba de 250 de români care lucrau într-o fermă. Această fermă a intrat în insolvență, deci este o situație excepțională.

Aproape jumătate vor să rămână acolo, iar pentru aceștia se vor găsi locuri de muncă alternative. Apoi, se fac demersuri pentru un zbor charter pentru cei care vor să întoarcă în România. Acum ferma este condusă de un judecător sindic care ne-a transmis că principala prioritate va fi plata drepturilor salariale„, a spus purtătorul de cuvânt al MAE.