O bibliotecă virtuală de materiale didactice, ce include și o platformă de creare de conținut pentru profesori și o enciclopedie digitală, a fost lansată săptămâna aceasta și pusă ”la dispoziția școlii românești gratuit”. Biblioteca EduOnline este descrisă drept “cea mai mare bibliotecă de resurse educaționale digitale în limba română”, iar dezvoltatorii ei cred “cu tărie că școala online poate fi incitantă și aduce profit cognitiv, dacă folosim conținuturi multimedia interactive”.
Platforma a fost construită pe bază de voluntariat de specialiști din Agenția Arniec – RoEduNet, SIMAVI – Software Imagination & Vision, Horváth & Partners Management Consultants și UMPFE.