În perioada 15-19 mai a.c., polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în contextul pandemiei generate de COVID-19, au organizat mai multe întâlniri în mediul online cu elevii de la Școala Gimnazială nr. 4 din Moreni și cei de la Școala Gimnazială “Matei Basarab” din Târgoviște, precum și cu preșcolarii de la Grădinița“ Sf. Francisc” din Târgoviște și de la Grădinița “Model” din Răzvad.
Astfel, într-o modalitate interactivă și adaptată vârstei, polițiștii i-au informat pe cei mici despre modalităţile de prevenire a victimizării, dar şi cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat într-o astfel de situaţie.
Totodată, le-au fost oferite informații despre regulile de circulație, fiind clarificați diferiți termenii din domeniul rutier.
În continuare, polițiștii vor iniția astfel de activități urmând să fie abordate teme precum prevenirea bullying-ului și a violentei sau siguranța tinerilor pe internet.
Sursa: IPJ DÂMBOVIȚA