Copiii, în epoca dependenței de tehnologie.

 În ultimii 20 de ani, televizorul a devenit un membru al familiei și nu puține sunt locuințele în care putem găsi câte un televizor în fiecare cameră. Pediatrul Berry Brazelton avertizează: “În afară de familia copilului, nu există o forță mai puternică în ziua de azi care să influențeze comportamentul acestuia mai mult decât televiziunea. Copilul de nivel mediu petrece mai mult timp în fața televizorului decât studiind la școală sau fiind atent la instrucțiunile părinților. Așadar, televiziunea nu este doar zgomotul de fond al vieții noastre, ci partenerul nostru în educarea copilului”. Sună înfricoșător, nu?

Televizorul, desenele animate sau diversele aplicaţii pentru copii de pe telefon sunt folosite deseori pe post de baby-sitter, pentru a putea şi noi, mamele, să respirăm puţin. Însă cu ce cost? Care sunt efectele televizorului asupra copiilor? Cea mai mare capcană cu privire la televizor este că mulţi părinţi chiar cred că este un lucru educativ pentru copiii lor. Până la urmă, toţi vrem că micuţii noştri să crească mari şi deştepţi. Iar când copilul repetă un cântecel din desenele animate, reuşeşte să numere până la 10 în engleză alături de un personaj sau recunoaşte formele geometrice care se perindă pe ecran, părinţii se bucură că cel mic tocmai a învăţat un lucru nou. Deci privitul la televizor poate fi şi educativ, nu? Ei bine, nu!

Un aspect important care trebuie luat în calcul este că privitul la televizor nu relaxează copilul, ci de cele mai multe ori îl agită şi îl suprastimulează. Imaginile luminoase care se succed rapid, secvenţele audio stridente şi montajele rapide obosesc creierul. De aceea, mulţi copii sunt mai agitaţi şi mai agresivi după ce se uită mult timp la televizor, chiar dacă desenele nu conţin nimic violent. Mai mult, în timp, creierul ajunge să se programeze pentru acest schimb rapid de imagini, astfel încât lumea reală va părea mult prea plictisitoare, iar cel mic vă avea dificultăţi în a-şi menţine concentrarea asupra unui lucru, cum ar fi un puzzle, timp mai îndelungat. Studiile au mai arătat că privitul la televizor înainte de vârsta de 2-3 ani, mai multe ore pe zi, poate avea efecte negative inclusiv asupra dezvoltării limbajului, a inteligenţei emoţionale, a capacităţii de memorare şi, mai târziu, asupra aptitudinilor de citire. O altă problemă este nu doar ceea ce fac copiii în timp ce se uită la televizor, ci şi ceea ce nu fac. Mai exact, nu se joacă liber, nu-şi pun imaginaţia la contribuţie, nu se mişcă, nu explorează, nu învaţă activ prin manipularea lucrurilor din jur. La televizor, copilul doar priveşte fără a interacţiona, nu-şi exersează limbajul şi nu învaţă cum să reacţioneze la sentimentele altora. Dacă privim în detaliu, aflăm că cercetările arată că experiența mediului în care crește copilul, joacă un rol esențial în dezvoltarea structurală a creierului. Odată cu experimentarea și învățarea, se dezvoltă conexiunile neuronale. „Ceea ce face copilul în fiecare zi, modul în care gândește, felul în care comunică, ceea ce învață, stimulii care îi atrag atenția, toate acestea au puterea de a-i modifica structura creierului. Nu mai încape nicio îndoială: vizionarea TV și calculatorul dăunează grav dezvoltării și funcționarii creierului uman. Activitatea corticală, atunci când ne așezăm în fața ecranului, este complet diferită de aceea întâlnită în mod obișnuit în viața oamenilor. Cele câteva ceasuri petrecute zilnic de copii în fața televizorului și a calculatorului, încă din primii ani de viață, vor influența definitoriu modul în care creierul va răspunde pe viitor la provocările lumii reale, modul în care va procesa informația. Mintea tinerilor ajunge să fie dependentă de starea de pasivitate, de neconcentrare și negândire, care i-a fost indusă zilnic, câteva ceasuri, prin intermediul vizionării. Emisfera stângă a creierului, a cărei activitate este inhibată când privim la televizor, nu se dezvoltă normal, ceea ce va determina , pe termen lung, deficiențe în ceea ce privește gândirea logică și analitică, în vorbire, în construirea frazei, în scris și citit – procese care se desfășoară în ariile acestei emisfere.

Cele mai grave sunt însă consecințele pe care televiziunea și jocurile video le au asupra funcționării părții din față a creierului – cortexul prefrontal – care îl deosebește pe om de animal. Această zonă este esențială în dezvoltarea proceselor de conștiință, a proceselor mentale superioare. Copilul în fața televizorului nu are parte de experiență obișnuită a limbajului, de stimularea dialogică a gândirii și reflecției pe care părinții, bunicii sau mediul uman, în genere, le oferă. Stimulii vizuali și auditivi percepuți în fața micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depășesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul invariabil vă fi inhibarea unor importante procese mentale. Copiii se obișnuiesc de la televizor să nu mai dorească să înțeleagă ce se întâmplă în lumea care îi înconjoară. Se mulțumesc doar cu senzațiile . Experiența vizionării TV nu este una a spațiului și a timpului real, a distanțelor și a duratelor reale, ci a unora virtuale, sugerate sau doar stimulate în interiorul lumii televizualului. Copilului îi lipsește posibilitatea cunoașterii prin atingerea și manipularea fizică a materialelor, una din condițiile desfășurării procesului de cunoaștere și, prin urmare, de structurare a traseelor neuronale. Prin televizor, cei mici sunt lipsiți de liniștea și răgazul necesare dezvoltării mecanismelor limbajului intern și ale gândirii reflexive.Televizorul nu numai că nu favorizează o participare interactivă la procesul de cunoaștere, ci, dimpotrivă, presupune o experiență pasivă și pasivizantă pentru mintea umană. După vizionarea prelungită, copiii vor avea tendința de a rămâne în aceeași stare de pasivitate sau de neimplicare în cunoașterea lumii reale. Celor care se uită mult la televizor, li se sărăcește în mod proporțional capacitatea de a imagina jocuri, le slăbește dinamismul mental.

A apărut copilul hiperactiv din cauza televizorului? Hiperactivitatea este acea stare de permanentă agitație sau mișcare continuă, care are asociate probleme de atenție. Copiii care suferă de acest sindrom nu își găsesc locul; la scoală nu pot sta liniștiți în bancă, nu pot fi atenți la ce le spui. Hiperactivitatea determină impulsivitatea excesivă, lipsa controlului interior și determină o oboseală nervoasă permanentă, un somn agitat și chiar insomnie. Ea este văzută că o cauză principală a comportamentului impulsiv la adulți, a comportamentului antisocial și a delicvenței.

 Ce legătură are televizorul cu hiperactivitatea?

Televizionarea conduce la separarea răspunsului natural al creierului de cel al trupului: în timp ce atenția mentală a copilului este în alertă, nu este necesar că acesta să reacționeze și fizic. Spre exemplu, creierul înregistrează mișcările bruște ale camerei video sau actele de violență prezentate, răspunzând la acest stimul, din punct de vedere psihic sau neurologic, ca la un pericol real. În același timp, tensiunea nu poate fi eliberată prin răspunsul fizic, de vreme ce nu este nevoie de ea. Cercetătorii apreciază că aceastaă excitare nervoasă în fața unui pericol iminent, care nu a fost descărcată printr-un răspuns fizic, prin participarea sau mișcarea corpului, conduce automat la creșterea hiperactivității, irascibilității și frustrării. Așadar, imaginile de la televizor stimulează în copil impulsul de mișcare. Însă reacția fizică este reprimată, nefiind nevoie de ea. Această tracasare senzorială creează hiperactivitatea, deoarece energia fizică produsă de imagini, dar neexprimată fizic, este înmagazinată. Apoi, când aparatul este închis, are loc explozia, manifestându-se în exterior, prin crize ale lipsei de sens, reacții haotice, activitate accelerate. În plus, faptul că televizorul poate provoca crize de epilepsie sau chiar poate declanșa aceasta boală este un lucru binecunoscut de specialiști. Dar evenimentul petrecut în 1997, în Japonia, a constituit un important semnal de alarmă.

În 1997, în timpul unui binecunoscut desen animat, Pokemon, 700 de copii au fost transportați de urgență la spital, cu salvări sau mașini de pompieri, din cauza declanșării crizelor de epilepsie. Peste 200 de copii au rămas în spital, pentru îngrijire, pe o perioadă mai lungă de timp. Se pare că o singura scenă din acest desen animat, în care monstrul Pikachu se afla în centrul unei explozii de lumină, a declanșat la atâția copii crize epileptice sau boli de epilepsie. Faptul că această scenă a putut provoca o reacție de o asemenea amploare, arată influența pe care televizorul o are în mod obișnuit asupra creierului.

Ce putem face?

Lisa Guernsey, autoarea mai multor cărţi despre efectele televizorului asupra copiilor, susţine că este foarte important că desenele sau filmuleţele să fie cât mai simple. Să aibă o poveste clară, care să-l ducă pe copil din punctul A în punctul B fără flashback-uri sau alte poveşti secundare. De asemenea, autoarea recomandă desenele animate în care personajele dau impresia că interacţionează direct cu copilul, punându-i întrebări de exemplu, şi aşteptând apoi că cel mic să răpundă. Desenele nu trebuie să prezinte noţiuni abstracte sau vagi, imaginile nu trebuie să se succeadă rapid iar montajul nu trebuie să fie unul agresiv.

Câteva strategii care pot ajuta părinții:

• Pe cât posibil să nu lăsăm copiii nesupravegheați în fata televizorului/tabletei/telefonului, ci îi implicăm activ – discutând despre ce vede, despre acțiune, stimulându-l să răspundă la întrebări.
• E important să ne întrebăm : ce model oferim noi înșine copilului? Dacă copilul vede adultul în mare parte a timpului absorbit de televizor/telefon/calculator, el va înțelege că așa e normal să fie, că acolo se întâmplă lucruri importante.
• E nevoie să ajutăm copilul să înțeleagă limitele – cât timp, în ce condiții ne uităm la televizor-e nevoie de fermitate și consecvență în menținerea acestor limite.
• Petrece cât mai mult timp cu copilul – îi putem implica în activitățile noastre, le putem oferi experiențe de cunoaștere, descoperire a realității înconjurătoare – chiar prin sarcini simple prin care ei se pot simți implicați, importanți, activi, valoroși, folositori, ocazii în care ei își pot demonstra că pot realiza lucruri – astfel crește stima de sine iar acest timp e folosit pentru conectarea cu copilul – facem cât mai multe lucruri împreună.
• A petrece timp special – obligatoriu, zilnic – alocăm un timp variabil care îi este dedicat în totalitate – fără telefon, fără alte responsabilități – copilul trebuie să știe că acest timp este timpul special, pe care îl petreceți așa cum vă doriți. Timpul special ne ajută să creștem conectarea cu copilul, copilul se simte valorizat, în siguranță, confortabil.
• Jucați-vă! Jocul este un instrument minunat, accesibil oricând, prilej de învățare, o explozie de bună dispoziție! Jocul ne ajută să creăm amintiri valoroase copiilor nostril! Ei nu-și vor aduce aminte de hăinuțele de firmă, de eforturile financiare pe care noi le facem, ci de momentele de bucurie care au un impact emoțional constructiv asupra lor!
• Câteva exemple de jocuri ușor de realizat – Pornind de la o oarecare poveste, schimbăm scenariul, exersăm jocul de rol, ne transformăm în personaje- stimulează creativitatea copilului, abilitatea de a decide, de a învăța.
• Gătiți împreună! Lăsați-I să cunoască fiecare aliment – să experimenteze gust, miros, consistență, textură, culoare. Fiecare “ nu ai voie” spus copilului e o șansă ratată de cunoaștere și dezvoltare!
• Petreceți timp afară – studiați frunze, flori, insecte, copaci. Copilul trebuie să descopere aceste lucruri pe viu, atingându-le, nu văzându-le pe ecranul televizorului.
• Folosiți hârtia – decupați, desenați, faceți coifuri, flori, bărcuțe. Imaginația copilului este fără limite!
• Dacă aveți posibilitatea, grădinăriți! Ajutați-I să planteze flori, să le îngrijească, să le vadă cum cresc.
• Faceți teatru de păpuși – folosiți jucăriile de pluș, haine, șosete, căciuli. Creați un scenariu, intrați în pielea personajului!
• Mergeți în excursii tematice – în pădure, pe câmp, în afara orașului, lângă apă – ajutați-I să descopere și să îndrăgească natura. Creați împreună o hartă în care marcați ce ați descoperit! Dacă vremea nu permite, organizați în casă un cort de campanie!
• Învățați prin joacă – decupați cuvinte și construiți povesti cu acestea!
• Învățați meseriile prin joc! Oricând o geantă îl poate transforma într-un postaș, o cărticică în profesor, un stetoscop în doctor, o pălăriuță într-un magician!
• Trimiteți felicitări/ ilustrate celor dragi din locurile pe care le vizitați!
• Jucați concurs de cuvinte – cine spune cele mai multe cuvinte cu o anumită literă, sau aparținând unui anumit camp lexical!
• Vizitați tot ce vă e la îndemână! – parc, gradină zoologică, muzeu, explicați-i ce se întâmplă într-o bancă, într-o scoală, într-un spital, etc. Copiii trebuie să știe ce se întâmplă în jurul lor, familiarizându-i cu aceste locuri evitați să se teamă de necunoscut.
• Obișnuiți să aveți un spectacol de talente , dacă se poate săptămânal, în care fiecare membru al familiei să pregătească un moment artistic
• Dansați! muzică populară, disco, orice vă place!
• Jucați “ statuia” – puneți muzică de dans, opriți brusc, fiecare participant trebuie să rămână cât mai multe secunde în poziția în care era când muzica s- a oprit!

Am enumerat mai sus câteva idei de jocuri/activități care pot fi realizate cu ușurință în echipa copii-părinți. Acestea pot fi folosite doar ca un punct de plecare. În mod natural, apar idei noi iar distracția e garantată! Bucurați-vă de timpul petrecut împreună cu copiii dumneavoastră, creați-le amintiri minunate, dați-le ocazia să aibă experiențe în care să se simtă iubiți, valoroși, puternici, în siguranță!

Violeta Constantin,

 asistent social principal, psihoterapeut cuplu și familie