Statisticile arată că în ultimii ani din ce în ce mai mulți români aleg să migreze din mediul urban către cel rural. Aceste date nu surprind specialiștii care, de-a lungul timpului, au găsit numeroase dezavantaje ale locuitului într-o zonă metropolitană. Întrebați de ce vor să facă această schimbare, cetățenii României au invocat numeroase motive, printre care poluarea masivă existentă în orașele mari, lipsa traficului din spațiul mioritic, posibilitatea unei alimentații mai sănătoase, dar și liniștea pe care, consideră aceștia, doar o casă la țară ți-o poate aduce.
Mediul urban versus mediul rural
Poluarea aerului nu mai este o necunoscută pentu nimeni, iar faptul că mediul urban înregistrează cifre uriașe din acest punct de vedere este o problemă o majoră nu doar pentru România, ci pentru întreaga planetă. Schimbările climatice, anomaliile meteorologice cu care ne-am confruntat în ultimii ani, dar și fenomenele nemaîntâlnite până acum îî sperie pe cercetători, iar efortul comun pe care aceștia ne îndeamnă să-l facem este unul, într-adevăr, vital.
Industrializarea, fabricile, dar și multitudinea autovehiculelor care, prin arderea combustibilului, degajă în aer particule nocive sunt doar câteva dintre principalele cauze ale poluarii aerului. Este de la sine înțeles că, spre deosebire de mediul urban, mediul rural înregistrează o poluare a aerului mai mică, un prim motiv pentru care românii aleg să “dea viața de la oraș pentru cea de la sat”.
Un alt motiv pentru care cetățenii optează să cumpere o casă la țară se află în strânsă legătură cu stilul de viață pe care din ce în ce mai mulți români își doresc să îl adopte. Acest stil de viață presupune o atitudine prietenoasă cu mediul înconjurător, de exemplu prin folosirea mai mult a bicicletei, decât pe cea a mașinii personale – lucru aproape imposibil atunci când locuiești într-o zonă metropolitană, iar locul tău de muncă se afla la câțiva kilometri de casa ta. Și pentru că tot am adus în discuție subiectul joburilor, acesta este într-adevăr un impediment pe care oamenii îl întâlnesc atunci când vor să opteze pentru viața într-un mediu rural: lipsa locurilor de muncă. Oportunitățile pe care le oferă un oraș mare în ceea ce privește cariera sunt indiscutabil mai numeroase, însă cum în ziua de astăzi din ce în ce mai multe persoane aleg să muncească de acasa, problema pare să se diminueze treptat. Desigur, nu toți au această alternativă așa că din acest punct de vedere îi considerăm norocoși pe cei care muncesc din fața calculatorului, indiferent de locația în care se află.
Tot acest stil de viață ce are ca principal scop sprijinirea planetei, dar și grija pentru corpul nostru îi determină pe români să aibă o alimentație din ce în ce mai sănătoasă, obținută din culturi bio, românești, nemodificate și cât mai curate. Ei bine, viața la țară vine la pachet cu posibilitatea de a a-ți “crește” mâncarea chiar în spatele casei, fie că vorbim de fructe și legume, fie că includem aici și partea de carne, oua și lactate.
De parcă cele de până acum nu ar fi fost de ajuns, oamenii care au ales deja să se mute de la oraș la sat declară că această decizie le-a schimbat viața cu adevărat în bine. O cafea servită în curte, sub umbra unui copac, o carte bună citită pe prispa casei, mersul prin iarba umedă, discuțiile cu vecinii, aerul curat inspirat în fiecare dimineață, plantatul florilor și îngrijirea animalelor fac deliciul unei vieți frumoase, trăită departe de agitația și de tumultul orașului.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște