Tichetele de masă. Noi reglementări

După izbucnirea epidemiei provocate de noul coronavirus modul în care angajații își desfășoară activitatea a suferit modificări dramatice, mulți dintre aceștia fiind trimiși să lucreze de acasă.

În acest context, acordarea tichetelor de masă este de preferat să se facă pe card și nu pe hârtie, astfel evitându-se tot ceea ce presupune manevrarea acestora, ceea ce este de evitat în timpul pandemiei.

Merită precizat că tichetele de masă se acordă angajaților chiar și în condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea de acasă, acordarea acestora fiind prevăzută în contractul de muncă și reprezintă o parte din salariul convenit cu angajatorul.

Pentru angajatori, acordarea tichetelor de masă reprezintă avantaje fiscale acestea fiind scutite de la plata sociale salariale și patronale, sunt deductibile de la plata impozitului pe profit, sunt integral deductibile și suportă doar 10% impozit din venitul salarial.

Tichete/carduri de masă se pot acorda și angajaților cu normă parțială în anumite condiții, respectiv acordarea să se facă numai la funcția de bază.

Normele de aplicare ale legii care reglementează tichetele de masă stabilesc situațiile când acestea nu se acordă:

  • concediul de odihnă;
  • zile libere plătite, în cazul unor evenimente familiale deosebite;
  • potrivit dispozițiilor legale, sunt delegați sau detașați în afara localității în care își au locul permanent de muncă și primesc indemnizație de delegare sau de detașare;
  • se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, sunt absenți de la locul de muncă ori se află în alte situații stabilite de angajator împreună cu organizațiile sindicale ori, după caz, cu reprezentanții salariaților.

Amintim că de la 1 aprilie valoarea unui tichet de masă a crescut la 20 de lei.

3822 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
30 MAI 2020, COVID-19 – VEZI SITUAȚIA DIN ROMÂNIA!

Până astăzi, 30 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.133 de cazuri de persoane...