You are currently viewing Iohannis i-a chemat pe liberali la Vila Lac. Discuții importante cu liderii partidului

Iohannis i-a chemat pe liberali la Vila Lac. Discuții importante cu liderii partidului

Președintele Klaus Iohannis are o întrevedere cu liderii Partidului Național Liberal, marți, de la ora 17, la Vila Lac, au declarat surse din partid, pentru Digi24.ro. Întâlnirea cu președintele are loc în contextul în care Guvernul pregătește noi măsuri de relaxare de la 1 iunie, dar și pe fondul unor tensiuni interne.

În PNL nu a fost deloc liniște în ultima perioadă. În ședințele online ale conducerii PNL mai mulți miniștri au fost criticați de parlamentari sau de prim-vicepreședintele Rareș Bogdan. Aceștia au atras atenția în legătură cu proasta comunicare a unor membri din executiv.

Mai mult, Rareș Bogdan a lansat atacuri dure în ultimele zile la adresa unor miniștri sau a unor apropiați ai premierului Ludovic Orban.

Un alt motiv al discuțiilor cu președintele ține de scăderea în sondaje a liberalilor și de pregătirea partidului pentru alegerile din acest an. Conform unor surse din PNL, ultimele sondaje dau partidul la 32% iar trendul este unul de scădere.