You are currently viewing Târgoviște: Bulgarii din cartierul Matei Voievod nu și-au uitat eroii

Târgoviște: Bulgarii din cartierul Matei Voievod nu și-au uitat eroii

Comunitatea bulgarilor din Târgoviște a comemorat, ca în fiecare an, Ziua Eroilor români de origine bulgară, din cartierul Matei Voievod.

Deoarece aproape fiecare familie din cartier are câte un stramoș cazut pe câmpurile de luptă ale Războiului de Independență(1877-1878) sau ale celor Două Războaie Mondiale, în memoria acestor înaintași a fost organizată o slujbă de comemorare la Monumentul eroilor români de origine bulgară, de la sediul Asociației ,,Zaedno”, prilej cu care, respectând tradiția, a fost slujită o colivă.
La inițiativa membrilor comunității, s-a hotărât ca, în fiecare an, coliva să fie făcută de către o familie al cărei înaintaș a căzut pe câmpul de luptă. Anul acesta, coliva a fost făcută de către familia Marcel Petre împreună cu fiica acestuia, Alice Liță, în memoria străbunicului său, Enache Dumitru, căzut în luptele din jurul Predealului în anul 1916, și ale cărui oseminte se odihnesc în Cimintirul Eroilor de la Timișul de Sus.
Trebui menționat faptul că această activitate s-a desfășurat cu respectarea tuturor regulilor obligatorii privind starea de alertă existentă.

Sursa: Zaedno.ro