Perioadele de izolare de 14 zile nu sunt necesare pentru a învinge coronavirusul, iar un al doilea val de infecții poate fi evitat, a spus ieri consilierul științific al guvernului condus de Angela Merkel, profesorul Christian Drosten.

O săptămână de izolare este îndeajuns pentru a preveni răspândirea virusului, nu două săptămâni, cum recomandă acum guvernele din Marea Britanie și din Europa, a declarant Drosten, citat de The Telegraph.
“La început, desigur, am apelat la toată gama de măsuri, deoarece nu știam exact ce ajută. Acum cunoaștem mai bine virusul și știm cum se răspândește”, a spus Drosten într-un interviu acordat publicației germane Der Spiegel.
“Perioada de incubare și intervalul în care suntem contagioși sunt, de fapt, mult mai scurte decât am crezut inițial”, a spus Drosten.
În acest moment, nu se întrevede al doilea val în Germania, unde măsurile de relaxare au început acum aproape 6 săptămâni, iar profesorul Drosten spune că este posibil să evităm complet un al doilea val de epidemie.
“Există posibilitatea să scăpăm de al doilea val”, a spus Drosten, explicând că virusul este răspândit de relativ puțini oameni, cee ace înseamnă că este mai ușor de controlat decât se credea inițial.