Comunicat al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva Administrația Parcului Natural Bucegi despre camparea pe teritoriul ariei protejate.
Administrația Parcului Natural Bucegi dorește să vă amintească faptul că, în conformitate cu prevederile legale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice- camparea pe suprafaţa ariilor naturale protejate în afara locurilor special amenajate, precum şi nerespectarea regulamentelor specifice locurilor de campare iar aprinderea focului în fondul forestier naţional în alte locuri decât cele special amenajate şi marcate ori la o distanţă mai mică de 30 metri de limita pădurii constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
Zonele ″ tradiționale ″ de campare și de aprindere ″grătare″ din interiorul ariei naturale protejate, precum Valea Cerbului, zona Padina-Peștera, Zănoaga, zona limitrofă Cabanei Mălăiești etc nu se încadrează în categoria de locuri special amenajate, fapt pentru care Administrația Parcului Natural Bucegi împreună cu ceilalți factori interesați (Primării, Gărzi de Mediu, Jandarmerie) vor desfășura acțiuni comune pentru stoparea acestui fenomen.
Motivele acestei hotărâri sunt multiple iar noi vă enumerăm câteva dintre ele:
– Gunoaiele abandonate de cei care campează precum și poluarea cursurilor de apă și a lacurilor de acumulare cu ambalaje, detergenți, uleiuri etc;
– Frecventarea acestor locuri de către exemplare de urs, fapt ce poate duce la conflicte între om și această specie;
– Zgomotul generat care deranjează în special speciile de animale dar și pe ceilalți vizitatori;
– Lipsa toaletelor ecologice face ca pădurea limitrofă zonei de campare să fie zona folosită pentru nevoile fiziologice iar efectul este o poluare vizuală și în același timp o sursă de infectare (raspândire de boli);
– Degradarea solului în zonele în care s-a aprins focul și efectul vizual neplăcut al acestora;
– Tăierea de arbori din pădurea limitrofă zonei de campare și folosirea acestora pentru focuri de tabără;
Singurul loc de pe teritoriul Parcului Natural Bucegi în care este permisă camparea este campingul Zănoaga, organizat și administrat de către Carpatmontana Serv S.A.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă invităm să descoperiți frumusețile Munților Bucegi prin alte activități cu un impact negativ diminuat asupra patrimoniului natural.
Administrația Parcului Natural Bucegi














