Cu sprijinul Mitropolitului Nifon, pentru prima oară, un român a ajuns Secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB)

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a luat parte, în calitate de membru, miercuri, 3 iunie 2020, la întrunirea on line, a Comitetului Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor cu sediul la Geneva.

Cu acest prilej Pr. prof. univ. dr. Ioan Sauca a fost ales Secretar General interimar al Consiliului Mondial al Bisericilor până la întrunirea Comitetului Central din iunie 2021, când va fi ales noul Secretar General al acestui înalt organism creștin, pentru un nou mandat.

Reamintim că Rev. Dr. Olav Fykse Tveit i-a încetat mandatul de Secretar General al CMB, dar din cauza crizei generate de COVID-19, alegerile nu s-au mai putut organiza.

Pr. Ioan Sauca s-a alăturat Consiliului Mondial al Bisericilor în 1994 și, începând din 2014, a devenit Secretar general asociat pentru educație și formare al acestei organizații. El este și profesor de Misiologie la Institutul Ecumenic din Bossey (Elveția), pe care îl conduce din 2001.

În trecut, părintele Ioan Sauca a predat Misiologie și Ecumenism la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, ulterior devenind consilier patriarhal la Sectorul Relații Interbisericești al Patriarhiei Române.

A studiat la Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității din București și are un doctorat de la Universitatea din Birmingham (Marea Britanie), cu o teză despre implicațiile misionare ale eclesiologiei ortodoxe.

Părintele Ioan Sauca este primul român și al doilea ortodox (după profesorul grec Nikos Nissiotis), care ocupă o funcție înaltă la Institutul Ecumenic din Bossey și în Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB).

Sursa: www.oikoumene.org

 

5162 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
50 de persoane infectate cu coronavirus au fost raportate astăzi în Dâmbovița

La nivelul județului Dâmbovița, polițiștii continuă să acționeze integrat, cu efective mărite, împreună cu celelalte...