Patriotism: Produsele tradiţionale promovate sub eticheta “Bun de Maramureş”

Asociaţia “Bun de Maramureş” a lansat proiectul de promovare a produselor tradiţionale locale în cadrul programul “FoodChains 4 Europe – FC4EU (Lanţuri alimentare pentru Europa)”, proiect implementat de Consiliul Judeţean (CJ) prin Programul Interreg Europe, informează un comunicat de presă al asociaţiei remis, vineri, AGERPRES.

Asociaţia anunţă că este responsabilă cu punerea în aplicare a planului de acţiune, cu scopul de a introduce sistemul de etichetare “Bun de Maramureş” pentru cele mai reprezentative produse locale.

Astfel, în perioada 2020-2021, Asociaţia va elabora şi implementa procedura de licenţiere pentru marca ‘Bun de Maramureş’ şi va derula programul pentru inovarea lanţului alimentar şi diseminarea tehnologică în judeţul Maramureş. Realizarea acestor activităţi este sprijinită direct de Consiliul Judeţean Maramureş, pentru a încuraja produsele maramureşene şi consumul de produse locale de calitate”, se menţionează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, activităţile prevăzute pentru dezvoltarea lanţurilor alimentare din judeţul Maramureş sunt în perfectă concordantă cu viziunea Comisiei Europene pentru perioada 2021-2027, referitoare la protecţia, utilizarea durabilă şi refacerea naturii.

Strategia “De la fermă la consumator“, a cărei punere în aplicare va fi finanţată de Uniunea Europeană, va asigura un sistem alimentar echitabil, sănătos şi ecologic. Se doreşte ca în anii următori să se creeze un cadru care să reunească natura, fermierii, întreprinderile şi consumatorii, pentru a crea împreună un viitor durabil şi competitiv.

Producătorii din industria alimentară maramureşeană sunt aşteptaţi să participe la activităţile asociaţiei şi să se bucure de sprijinul pe care asociaţia îl va oferi atât pentru dezvoltarea unor produse competitive, cât şi pentru promovarea produselor licenţiate cu marca “Bun de Maramureş”.

Asociaţia “Bun de Maramureş” este o organizaţie neguvernamentală de drept privat fără scop patrimonial, ce are ca scop promovarea, păstrarea şi revitalizarea patrimoniului maramureşean reprezentat de produsele locale şi tradiţionale, meşteşuguri, tradiţii, folclor, gastronomie, arhitectură specifică, monumente, stil de viaţă, cultura contemporană, situri şi resurse naturale ale Maramureşului, precum şi sprijinirea entităţilor juridice publice sau private care contribuie la dezvoltarea patrimoniului maramureşean.

5162 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
50 de persoane infectate cu coronavirus au fost raportate astăzi în Dâmbovița

La nivelul județului Dâmbovița, polițiștii continuă să acționeze integrat, cu efective mărite, împreună cu celelalte...