Teatrul Naţional din Bucureşti își reia activitatea, din 15 iunie. Vezi programul

Odată cu intrarea pe o pantă descendentă a numărului de cazuri confirmate cu coronavirus, activitățile se vor relua treptat, sub incidența unor reguli stricte, impuse de starea de alertă.

În acest context, Teatrul Naţional din Bucureşti a anunțat că își va redeschide porțile Amfiteatrului, din data de 15 iunie.

Zilele trecute, Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a menționat că, deși unele spectacole se vor relua, acestea vor fi găzduite în spații deschise, alături de o altă serie de reguli.

Momentan, Amfiteatrul TNB este singura scenă din România construită în aer liber, aflată în incinta unui teatru, care îndeplineşte condiţiile de siguranţă a spectatorilor şi artiştilor pentru buna desfășurare a activității în condiţii de siguranţă, în contextual normelor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

De aceea, pentru a respecta cu stricteţe recomandările de distanţare fizică, dintre cele 300 de locuri disponibile ale Amfiteatrului, vor fi puse în vânzare bilete pentru numai 60, au anunțat reprezentații instituției.

Spectatorii vor fi obligaţi să poarte mască de protecție pe toată durata evenimentului. Totodată, vor fi obligatorii dezinfectarea mâinilor, termoscanarea de către personalul teatrului și respectarea distanţării de minim 1,5 m între persoane în incinta teatrului.

Program 15 – 30 iunie 2020

Luni, 15 iunie & Marţi, 16 iunie, ora 21:30

Frumos e în Septembrie la Veneţia

De Teodor Mazilu. Regia: Mariana Cămărăşan. Scenografia: Vladimir Turturică. Cu: Oana Pellea şi Mircea Rusu

Joi, 18 iunie & Vineri, 19 iunie, ora 21:30

ActOrchestra

Regia: Horia Suru. Cu: Emilian Mârnea, Florin Călbăos, Petre Ancuţa

Sâmbătă, 20 iunie, ora 21:00

Vivien Leigh – ultima conferinţă de presă

De Marcy Lafferty. Regia: Liana Ceterchi. Cu Lamia Beligan

Duminică, 21 iunie, ora 21:30

AfterHours

Text & regie: Radu Iacoban. Cu: Anghel Damian şi Cătălin Babliuc

Miercuri, 24 iunie & Joi, 25 iunie, ora 21:00

Matilda şi groparii

De Stela Giurgeanu. Regia: Mircea Rusu. Scenografia: Gabi Albu

Cu: Amalia Ciolan, Cesonia Postelnicu, Erika Băieşu, Fulvia Folosea, Lari Giorgescu

Vineri, 26 iunie, 21:00

A fost odată în România

Regia: Dragoş Huluba. Cu: Ileana Olteanu, Violeta Huluba, Eduard Adam, Dragoş Huluba

Sâmbătă, 27 iunie, 21:30

20 de ani în Siberia

După Aniţa Nandriş-Cudla. Regia: Sorin Misirianţu. Cu: Amalia Ciolan

Duminică, 28 iunie, 21:00

Anonimul veneţian

După Giuseppe Berto. Regia: Ion Caramitru. Scenografia: Florilena Popescu Fărcăşanu. Cu: Ilinca Goia şi Ioan Andrei Ionescu

5162 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
50 de persoane infectate cu coronavirus au fost raportate astăzi în Dâmbovița

La nivelul județului Dâmbovița, polițiștii continuă să acționeze integrat, cu efective mărite, împreună cu celelalte...