Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a luat parte, în calitate de membru, miercuri, 3 iunie 2020, la întrunirea on line, a Comitetului Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor, cu sediul la Geneva.
Cu acest prilej, a fost adoptată o declarație – apel a înaltului for ecumenic cu privire la încetarea oricărei forme de rasism și discriminare rasială, în contextul puternicelor tensiuni sociale din Statele Unite ale Americii, soldate cu numeroase violențe declanșate de uciderea afro-americanului George Floyd de către un ofițer de poliție din Minneapolis.
Vezi declarația-apel aici:
De asemenea, a fost adoptată declarația intitulată ”Iubire, statornicie, speranță și curaj” a Comitetului Executiv al CMB cu privire la rolul Bisericilor în contextul pandemiei cu COVID-19, apreciind contribuția lor în ajutorarea oamenilor și a comunităților, și reamintind că Bisericile sunt chemate să ajute persoanele vulnerabile, fiind solidare între ele.
Vezi declarația aici:
Mitropolitul Nifon a fost ales, din nou, membru al Comitetului Central și membru al Comitetului Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor, în cadrul Adunării Generale de la Busan, Coreea, 2013.














