Emag are în plan să angajeze 1.000 de oameni în perioada următoare în depozite, curierat tradiţional şi curierat rapid.
Cele mai vândute produse Emag sunt echipamentele medicale, produse din zona alimente de bază, bunurile de larg consum şi laptopuri.
În perioada următoare, se vor înregistra creşteri foarte mari la nivelul a tot ce are legătură cu economia digitală, precum software, tool-uri de productivitate, comerţ online. De aproximativ o lună, 2.500 de angajaţi ai Emag lucrează de acasă, iar productivitatea lor a crescut. Dintre cei 2.500 de angajaţi, nu se vor întoarce toţi la birou după această criză. Emag vrea să implementeze conceptul de birou flexibil.
În ceea ce priveşte comenzile, compania are o creştere de peste 30% pe vânzarea directă, faţă de o perioadă normală, iar în Market Place creşterea este de peste 40%.
Cel mai mic salariu din eMag este undeva la 2.000 – 2.200 de lei pe lună, cu tot cu bonusuri. Iulian Stanciu a mărturisit că nu vor scădea salariile în perioada asta, la nivelul companiei.














