Funeraliile lui George Floyd, bărbatul de culoare care a murit în timp ce era arestat de poliție la Minneapolis, au loc marți, 9 iunie, la mai bine de două săptămâni de la cumplitele fapte ce au readus la suprafață tensiuni latente și au generat proteste de amploare care zguduie societatea americană și marchează o revigorare a luptei antirasism în întreaga lume.
Ore întregi, mii de oameni au stat la coadă, cu respectarea distanțării fizice, și au venit să-i aducă un ultim omagiu bărbatului a cărui moarte a declanșat cele mai ample proteste față de rasism și față de brutalitatea poliției din ultimii zeci de ani în Statele Unite. Printre cei care au venit la biserică s-au numărat frații lui, lideri ai comunității afro-americane, dar marea majoritate au fost oameni simpli, care nici măcar nu-l cunoscuseră pe George Floyd, însă au fost impresionați de povestea lui și au venit pentru a-și arăta respectul față de un simbol al luptei antirasism.
„Să vă spun ceva. Dacă cineva i-ar fi spus că trebuie să-și sacrifice viața ca să aducă lumea împreună, știindu-l pe el, știu că ar fi făcut asta”, a spus și Terrence Floyd, alt frate al lui George Floyd.
Oamenii au avut voie numai cu măști de protecție în biserică și nu au putut să stea mai mult de 10 secunde în fața catafalcului.














