Deși ne place democrația și trâmbițăm drepturi și libertăți, ne grăbim să le negăm pe ale altora. În adâncul inimii, știm că adevărata ierarhie este alta decât cea din bogata noastră închipuire și ne vine greu să o recunoaștem. Pentru mulți, soluția e de a-i anihila pe cei care nu sunt de acord cu ei și de a se autoproclama centrul unui univers contrafăcut.
Suntem absolut convinși de propria valoare sau normalitate și că există o adevărată ideologie a încrederii în sine deșănțate. Binele și răul sunt la dispoziția noastră și devenim fanatici imediat ce alții reușesc să demaște minciuna în care preferăm să trăim. Tradiția și identitatea nu contează, de vreme ce zilnic ne străduim să ni le fabricăm pe cele personale, incontestabile, bineînțeles.
Ce să-i explici unuia care face din înjurătură un slogan și rezistă eroic la orice fel de explicație rațională? Sau celui care face din propria biografie, nefericită prin excelență, prilej de a elimina orice fel de normalitate? Întotdeauna altcineva e de vină pentru toate nerealizările noastre. Deși nu credem în nimic, îndoiala a devenit un crez asumat fără discernământ. Trăim din reclame, iar adevărul pierde lupta cu publicitatea miniciunii. De altfel, toți cei care l-au mărturisit au avut un destin dramatic. Falsitatea s-a transformat în diplomație. Pentru prea mulți, riscul de a spune adevărul este de neconceput. Ne lăsăm flatați de tot felul de ipocriți ce nu mai pot de binele umanității și ne ademenesc cu tot felul de povești.
Civilizația noastră, așa cum (încă) o știm, a fost construită având clar delimitate adevărul și minciuna, binele și răul, urâtul și frumosul etc. Complexitatea acestui univers, de inspirație divină, s-a oglindit în splendoarea unei lumi ce respira aerul înmiresmat al Împărăției lui Dumnezeu. Acum ni se propune, din ce în ce mai insistent, o lume aseptică, confuză, fără niciun reper și cu un limbaj ce anulează orice comunicare reală. Putem spune ce vrem, dar nu ceea ce gândim. Ne lăsăm copleșiți de mascarada unei normalități contra naturii. O normalitate care, deși n-a creat nimic, vrea să distrugă totul.

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Târgoviște