Așa cum am putut observa, de când a fost ales președinte al organizației județene PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan a reușit să readucă liniștea și unitatea în interiorul partidului.
Așa cum i-a obișnuit deja pe membrii PSD, aproape zilnic merge în teritoriu și le transmite mesaje mobilizatoare în vederea câștigării următoarelor alegeri.
După ce săptămâna aceasta a discutat cu colegii săi din zona Găești și cei de pe Valea Dâmboviței, astăzi, dis de dimineață, Corneliu Ștefan a mers în zona de sud a județului, la Crevedia, de unde a transmis următorul mesaj:
„Am continuat și astăzi Întâlnirile cu membrii #PSD din organizatia noastră. Am inceput încă de dimineață la #Crevedia, acolo unde m-am bucurat să constat că primarul și echipa noastră de consilieri sunt hotărați și determinați să câștigam bătălia electorală care ne așteaptă.
#unitipentrudambovita”
Autor: Adrian G.














