You are currently viewing Ministrul Economiei: Cea mai mare probabilitate de infectare este în interiorul restaurantelor

Ministrul Economiei: Cea mai mare probabilitate de infectare este în interiorul restaurantelor

Virgil Popescu, ministrul economiei, a declarat luni, în Parlament că nu poate trece peste recomandările medicilor, care spun că cea mai mare probabilitate de infectare cu noul coronavirus este în interiorul restaurantelor, și de aceea propune să se mai aștepte două săptămâni, până la 1 iulie, pentru o eventuală decizie de redeschidere a acestora.

„Eu sunt ministru al Economiei. Îmi doresc ca economia să restarteze cât mai repede. Îmi doresc ca economia să treacă peste această pandemie, dar nu pot trece peste recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică, ale Ministerului Sănătăţii, ale medicilor, care ne spun că probabilitatea cea mai mare de infectare cu coronavirus este în interiorul restaurantelor. Eu zic că ar trebui cel mai prudent să mai aşteptăm două săptămâni. Ne-am propus ca termen 1 iulie”, a declarat luni Virgil Popescu, citat de Agerpres.

El a acuzat PSD de retorică populistă atunci când cere deschiderea restaurantelor. „Că o fac săptămâna viitoare din punct de vedere populistic sau mai stăm o săptămână şi o facem natural, practic este acelaşi lucru. Dar nu trebuie să dăm peste cap ceea ce spun specialiştii şi, dacă ei recomandă, eu cred că ar trebui să-i ascultăm”, a spus Popescu, întrebat despre decizia PSD de a nu vota prelungirea stării de alertă dacă nu se va veni cu măsuri concrete pentru redeschiderea restaurantelor, inclusiv în interiorul acestor unităţi.

Ministrul a afirmat că este convins că absolut toţi cei care deţin restaurante în interiorul clădirilor sau în interiorul hotelurilor beneficiază în acest moment de deschiderea teraselor. „Eu cred că dacă toţi respectăm normele, cu 1 iulie vor fi deschise şi restaurantele. Exact când, în mod normal, în România începe sezonul real turistic”, a mai spus el.

Autor: C.I.