You are currently viewing Bulgaria și Croația ar putea adopta moneda unică în 2023

Bulgaria și Croația ar putea adopta moneda unică în 2023

Croaţia şi Bulgaria ar putea să se alăture în acest an la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb-n.r.), o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro, a declarat Fabio Panetta, membru în board-ul Băncii Centrale Europene, care a lăudat eforturile făcute de cele două state în procesul de trecere la moneda unică, transmite Bloomberg.

,,Croaţia şi Bulgaria au adoptat măsuri curajoase în procesul de convergenţă”, a spus Fabio Panetta, responsabil pentru relaţiile internaţionale şi europene, în cadru BCE, informează Agerpres. “Dacă procesul va fi încheiat cu succes, cele două ţări ar putea să se alăture ERM-2 până la finele anului”, a mai spus Panetta.

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Având în vedere că ţările candidate trebuie să rămână în sistemul ERM-2 timp de doi ani, pentru a dovedi că monedele lor sunt stabile, “prima fereastră de oportunitate disponibilă pentru Croaţia şi Bulgaria să adere la zona euro ar fi 2023, dacă toate evaluările preliminare vor fi încheiate cu succes”, a spus Panetta.

Bulgaria şi Croaţia sunt singurele ţări membre ale Uniunii Europene care sunt interesate în mod activ să adopte moneda euro. Luna trecută, premierul croat Andrej Plenkovic a spus că autorităţile de la Zagreb se aşteaptă să petreacă doi ani şi jumătate în ERM-2 înainte de adopta moneda euro. La rândul său, în aprilie, premierul bulgar Boiko Borissov a spus că Bulgaria speră să adere la ERM-2 alături de Croaţia până în luna iulie.

Recent, Croaţia a mai depăşit un obstacol în parcursul de aderare la zona euro după ce BCE a spus că primele cinci bănci din Croaţia nu au deficit de capital.

Croația, stat membru al UE din 2013 și țara care asigură președinția în exercițiu a Consiliului UE, respectă criteriile privind stabilitatea prețurilor, soliditatea finanțelor publice și convergența ratelor dobânzilor pe termen lung.

De cealaltă parte, Bulgaria îndeplinește criteriul referitor la finanțele publice și criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung. Referitor la aceasta din urmă, Bulgaria a făcut din subiectul aderării la zona euro un obiectiv strategic intens promovat la nivel politic și public.

 

Sursa: Agerpres