Obișnuiți să ne desconsiderăm și să vedem doar defectele unui neam frumos, am împrumutat fără discernământ metehnele altora. Avem un curios dar de a râvni la cei care abia știu unde ne aflăm pe hartă. Civilizația se află oriunde altundeva, dar nu la noi. Cu toate acestea, istoria noastră este plină de sânge și de jertfă. Umiliți și răbdători, dar și cu exemple de o măreție splendidă, am reușit să lăsăm moștenirea unei sensibilități creștine deosebite.
Scrierea acestor rânduri e plină de fiorul sacru al bisericuței de la țară, al troiței și al unor tradiții înmiresmate de tâmâie și bunăcuviință creștină. Suntem ai Lui de când ne știm. Am fost educați la școala sfințeniei și faptul de a fi român presupune apartenența la comunitate și tradiție. Oriunde s-au dus, românii au luat credința cu ei. S-au adunat la Sfânta Liturghie și au sorbit din Viața fără de sfârșit a Împărăției.
Fiecare petic de pâmânt a devenit colț de Rai. Schituri și mânăstiri, cruci și morminte au devenit punctele cardinale ale identității noastre creștine. Sărbătoare și port popular, bucuria horei și dragostea de moși și strămoși țin pulsul acestui neam împovărat de suferință. Orice român ascultă o doină simte cum bate în adâncul lui inima țăranului cu fruntea înnegrită de arșița soarelui și palmele bătătorite de muncă.
Pridvorul casei și albul ștergarului de deasupra icoanei sub care a ars neîncetat candela sunt școala evlaviei acestui neam de sfinți. Murmurul rugăciunilor și masa așezată în curte, bărba dalbă a bunicului și basmaua bunicii au plămădit iubirea cea mai autentică din câte am cunoscut.
Mulți, din păcate, nu vor mai înțelege nimic din toate acestea. Comunismul și confuzia anilor de după 1989, spectacolul ridicol al culturii de împrumut și rușinea de a fi român cultivată sistematic ne-au adus în situația de a ne fi pierdut încrederea în istoria și credința acestui neam. Memorialul Durerii nu a făcut milioanele de vizualizări ale manelei, iar noile generații și-au pierdut reperele spirituale ale propriilor vieți, plictisiți din ce în ce mai mult de imitația altora, mult mai obosiți decât ei. Ne vindem pe nimic și oferim totul. Ne ploconim slugarnic în fața tuturor ideologiilor. Renunțăm la noi crezând că alții sunt mai buni. Cu toate acestea, a fi român e un act de jertfă. E o chemare la care se răspunde imediat. E onoarea de a fi de-un sânge cu toți martirii cu care ne-a împodobit Bunul Dumnezeu.
Pr. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște