Toma de Aquino, cunoscut cu precădere datorită statutului de teolog al lumii vestice, filosoful la care adevărul este rezultat din acordul lucrurilor cu intelectul, are o predilecție pentru transformarea oricărei îndoieli în certitudine, conform modelului de cunoaștere aristotelic. El încearcă să răspundă acestei întrebări și aduce argumente existenței divine.
Lucrarea pentru care sicilianul este celebru o reprezintă Summa Theologica, catalogată ca fiind una dintre cele mai importante lucrări despre divinitate. Scrierea acestei opere îl reprezintă întocmai punctul de vedere al autorului cu privire la modul în care subiectul religios fusese abordat până la acea vreme. El considera că într-adevăr existau numeroase prelegeri care doreau să explice textele biblice, însă nici una dintre acestea nu reușea să răspundă clar anumitor întrebări. Lipsa sistematizării și lungimea exorbitantă, alături de numeroasele informații redundante l-au făcut pe Toma de Aquino să creeze Summa Theologica, lucrare care vorbește, se întreabă și răspunde la întrebările legate de planul divin. Astfel, el reușeste să dea naștere filosofiei tomiste care se apleacă asupra lui Dumnezeu și care reușește un lucru fără precedent: sa dea sens interpretărilor, să explice pe înțelesul nu doar al intelectualilor, ci și al oamenilor de rând fără să diminueze complexitatea subiectului.
Un prim considerent al acestuia este unul simplu, în spatele căruia se ascunde o logică impecabilă: este de ajuns o simplă privire în jur pentru a cunoaște faptul că toate lucrurile se mișcă; această mișcare are loc ca o reacție, deci, în spatele ei este cineva care produce o altă mișcare. Zalele acestui lanț se interpun și, astfel, se ajunge la un prim ce nu are în spatele lui nicio dinamică. Totul poate fi rezumat la un exemplu simplu: firul ierbii se balansează ca urmare a adierii vântului, vântul se produce ca urmare a schimbului de aer rece cu aer cald, aerul cald ia naștere prin încălzirea văzduhului de către razele solare; acest lucru fiind posibil datorită mișcării de rotație a pământului în jurul soarelui și tot așa, ajungându-se la explicații ce au fost date odată cu trecerea timpului de științe precum: fizica, chimia, astrologia. Însă primul motor pe care l-am evocat mai sus, cel ce a pus soarele pe cer, cel ce a dat naștere acestei orânduiri perfecte, nu poate, după Sfântul Toma din Aquino, să fie altul decât Dumnezeu.
Un alt argument pe care filosoful îl postulează este acela că toate au o continuitate a lor. Ființele lipsite de raționament desfășoară activități fără a fi îndrumate de oameni, deci de ființe inteligente; se exclud de la început animalele domestice pe care omul le-a „obligat” să facă anumite lucruri, de cele mai multe ori în schimbul hranei, pentru a-l ajuta pe acesta să-și atingă propriile scopuri. Vorbim aici despre locuri unde natura nu a fost atinsă de mâna omului, locuri unde viața continuă frumos, departe de legi constituționale, ci, mai degrabă, după legi proprii ale naturii. Întrebarea este una pertinentă: cine a creat aceste legi? De unde știu ființele fără rațiune să se reproducă, să se hrănească? Și dacă răspunsul ar fi că ele știu asta instinctiv, cine a plantat acel instinct în dânsele? Toma din Aquino numește aceea ființă – Dumnezeu.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște