Ne lăsăm seduși de pasiunea extremelor. Suntem radicali în alegerile pe care le facem, dar nu reușim să le rămânem fideli. Pendulăm nehotărâți între ceea ce se vede și ceea ce rămâne ascuns. Felul în care privim este, însă, hotărâtor. Lumina nu poate fi văzută de un ochi rău, în timp ce întunericul produce confuzii regretabile. Prea des s-a dat importanță propriei staturi căreia, din păcate, nu i se poate adăuga vreun cot. Dacă am fi mai inalți, cred unii, am fi fericiți. Mai sătui, mai îmbrăcați ș.a.m.d. Se pare că nu prea știm de ce avem cu adevărat nevoie, cu toate că ne comportăm ca și cum am aflat demult. Păsările cerului se dovedesc mult mai înțelepte decât noi.
Ne imaginăm naiv că putem sluji la doi domni. Duplicitatea noastră este vinovată în fața Celui care oferă totul, inclusiv propria viață. Când iubim, ne lăsăm duși de valul încrederii nețărmurite în celalalt. Iubiți fiind, ar trebui să nu ne mai lăsăm copleșiți de false griji. Împărăția Lui, plină de dreptate, e locul ideal pentru toți cei care au simțit cum se revarsă dragostea Lui în inimile noastre. În schimb, mulți dintre noi suntem dispuși să pierdem o viață, împovărându-ne cu grija că suntem mai flămânzi, mai dezbrăcați, mai neînsemnați decât toți. Și, în felul acesta, intrăm în complicatul carusel al multor acumulări inutile, lăsând goi, flămânzi și umiliți pe alții. Altfel, eliberați de grijile acestei vieți, am alerga în direcția unei Împărății unde nimeni nu mai are cum să sufere de foame, de sete sau de grija că are prea puțin. Toți vor avea Totul. Pe drept.

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște